A fi sau a nu fi roman? Nici una nici alta.

A fi sau a nu fi? Nici una, nici alta, asa cum ar fi zis Cioran. Marele Cioran... ca bine le mai zice uneori... 
Deja sunt in a patra saptamana de munca. Niste oameni minunati, atat beneficiarii,cat si colegii mei. Cand ma duc acolo imi dau toata silinta sa uit ce e rau si sa le dau tot ce e mai bun in mine. Pentru ca merita. Sunt oameni simpli, cu probleme infinit mai multe decat ale noastre, cei obisnuiti. Ei, cei speciali, cum le zic eu, sunt de mii de ori mai fericiti ca noi. Au foarte multe probleme de ordin medical, dar sufleteste dau lectii multora... Cred ca ar trebui sa ii vada si sa ii auda macar o zi Base& co. Cred ca o zi cu ei le-ar face mult bine. Pentru ei ca oameni, daca a mai ramas ceva  uman in ei ... Le-ar da lectii de supravieturie intr-un sistem si asa dement. Le-ar arata ca nu si-au pierdut farama de omenie, desi statul le ia si mica indemnizatie de handicap care o mai au . Le-ar da ceata, ce sa mai ! Dar cum acesti conducatori nu isi vad decat de ale lor, e imposibil sa primeasca o asemenea lectie de la oameni ca beneficairii mei. A, am uitat sa zic, toti sunt cu dizabilitati psihice si mentale. Cred ca e important sa spun asta, pentru ca e o dizabilitate care nu iti permite sa fii acceptat... Mereu si mereu si mereu esti respins... Adica " nu ii duce capul" . Auzi expresie... dar pe astia care ne omoara cu zile, ii duce ceva? Macar capul? Nu prea cred... Acum e momentul sa intreb: a fi sau a nu fi roman? A trai sau nu in Romania? A incerca sau nu sa faci ceva aici ? Ei bine, eu am zeci de exemple care spun ca nu ai cu cine sa lupti! Nu ai cu cine sa stai de vorba sa incerci macar sa le faci un bine cel putin acestor oameni care au nevoie de atentie... Pur si simplu nu te baga nimeni in seama... Si atunci te intrebi daca mai are sens sa lupti fara rezultat sau sa renunti. O parte din tine zice ca daca renunti esti un las, iar cealalta parte spune ca daca lupti  de unul singut esti aproape dement. Asadar? Ce preferi? Sa fii nebun sau sa fii las? Uite la asta ma gandesc eu ceas de ceas, zi de zi, luna de luna... Si ma tot gandesc si vad cum trece timpul si parca vad ca acusi ma trezesc in fata interviului pentru plecare. Sper pana atunci sa lamuresc ce vreau sa fiu, dementa sau lasa... Oricum , fiecare zi care trece alaturi de cei de la munca, ma face sa cred ca inca se mai poate face ceva pentru acesti oameni,numai ca e nevoie de bani. Cascaval la greu, iar aici nu ai cum sa il produci... Decat prin cerseala asta vesnica la autoritati, la conducere, etc. 
Pana aici e clar... Lupta cu morile de vant e buna pentru fizic, dar rea pentru psihic... Eu sunt  multumita ca muncesc acolo si ca intr-adevar ii vad pe ei mai fericiti zi de zi. Inseamna ca si eu am contribuit la asta, ceea ce e un lucru bun. Dincolo insa de toate astea, lipsesc multe, atat de multe... Si nu visez la o viata roz,  stiu ca nu exista.. Dar as vrea macar o culoare aproape de roz, un mov sa zic... Da, sa fie viata mov, adica cu ceva resurse si ceva vointa din partea celor din jur...si ceva mai multa toleranta. Atat as vrea... 
Din pacate insa aici nu se poate nici macar asta ... Nu sunt pesimista. Vad doar realitatea asa cum e si ma intreb iar: pana cand o viata din asta si un sentiment de neputiinta? Asadar cred ca lasitatea de mai sus,despre care ziceam , e o varianta plauzibila. In speranta ca intr-un viitor indepartat lucururile se vor schimba in bine si aici, zic: a fi om e mai preus decat a fi roman sau alta nationalitate!
Iar la final, sper ca Cioran sa nu aiba dreptate cand zicea: Toate apele au culoarea inecului.