miercuri, 27 octombrie 2010

Si sunt in campul muncii! plus Facem revolutie!

Mai greu asa, dar am reusit. Am trecut de proba scrisa cu 9.50, au fost 5 subiecte din legile care le-au dat la bibliografie si 9.60 la interviu, unde ne-au intrebat diverse chestii gen " de ce vrem sa lucram acolo, de ce am pleca din sistem". Bineinteles ca nu are sens sa ma gandesc la salariu. 
Tot ieri am primit de la Canada vestea ca dosarul meu e trimis la amabsada. Mai dureaza pana la 9 luni si am decolat de aici. O veste  mai buna ca asta nici ca se putea da!  Mi-au trimis carti de franceza, tre sa invat, sa ma testez etc. De acum pot spune ca sunt asa multumita, ca nu am cuvinte sa exprim...
Mai bine sa ne uitam in jur. Acum e miting de protest la Parlament. Toata lumea e acolo, in jur de  100.000 de oameni care isi urla foamea. Printre care si Che al meu. S-a dus sa isi apere drepturile, asa cum a jurat candva  ca va apara si tara. Si uite ca sta si indura frigul si foamea si tot ce mai e acolo...Si tot nu se lasa. Problema e ca astia in Parlament nu incep votul, desi e ora 16 deja si ar fi trebuit de la 11 sa spuna ceva. O tot lungesc de parca nu e clar, Guvernul trebuie sa pice! Trebuie sa avem mai mult de 4 milioane salariu ca debutanti, trebuie sa li se dea norma de hrana angajatilor din sistemul de justitie, trebuie sa li se dea chiria politistilor. Trebuie ca studentii sa nu mai stea cu anii someri dupa ce termina facultatea. Toate astea trebuie facute, chiar daca e criza. Ne multumim  si cu mai putin, dar nu cu deloc!O tara intreaga sta cu sufletul la gura, asteapta sa li se dea painea ( furata!) inapoi!
Daca va reusi sa treaca motiunea sau nu, vom vedea. Presimt ca mai pe seara mai postez ceva aici... Nu se termina totul asa simplu. 
Facem revolutie! 

marți, 19 octombrie 2010

Pregatire intensa

 Joi e ziua concursului. Am de invatat 2 legi, nu prea grele, destul de logice, spre mirarea mea. De obicei sunt foarte complicate si incurcate. Se pare ca in ceea ce priveste persoanele cu handicap, totul e mai clar. Va fi un test grila, dupa care un interviu pentru cei care iau peste 7. Astept cu mare nerabdare ziua de joi, sa am ocazia sa arat ca pentru meseria asta m-am pregatit atata amar de vreme si ca merit sa lucrez intr-o institutie. E adevarat, la inceput va fi mic salariul, va fi  greu si cu programul, dar toate astea se vor regla dupa cateva luni. I-am ales pe acestia, pentru ca dintre toti, sunt cei mai normali. Desi au o gramada de probleme fata de noi, sunt mult mai umani. Spre deosebire de noi cei ce ne consideram normali, ei nu si-au pierdut umanul. Si nu o zic din mila sau compasiune sau mai stiu eu ce. Am vazut destui pana acum, in special copii, si pot spune ca mi-au placut mai mult decat cei obisnuiti si fara probleme. Acum voi lucra cu adulti. Cu ei nu prea am luat contact, doar i-am vazut, nu stiu cum va fi ... Insa nici nu ma dau inapoi. O sa incerc sa fac totul cat mai bine si  mai frumos, sa ajung acasa dupa program cu satisfactie macar, daca cu salariu nu. Pana la urma, banii  nu aduc fericirea. De cate ori nu m-am trezit singura si trista, desi eram pe o plaja minunata sau intr-o tara superba. Nimic nu aduce mai multa bucurie decat sa stii ca ai facut ceva bun la sfarsitul zilei si ca ai reusit sa faci niste oameni sa depaseasca mai usor problemele. 
Asa ca ma pregatesc intens. Materialul de invatat nu e greu, nu e mult, sau poate mi se pare mie asa pentru ca imi place despre ce e vorba in el. In sfarsit pot spune ca simt ceva, simt ca nu fac ceva in van... asa cum mi s-a intamplat pana acum de atatea ori. Poate in cele din urma, asta era pentru mine. S-a vedea joi ce si cum .  

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Si daca dragoste nu e, ce mai e?

  Cu toate evenimentele din ultima vreme, revolte, panarama, taieri de salarii, lipsa locurilor de munca, am omis sa vorbesc de un lucru foarte important: iubirea! O da...Si ce e mai frumos decat un zambet si o privire care sa iti fie aruncate asa pe furis de catre  persoana pe care o iubesti? Tot raul dispare atunci cand acea persoana e  langa tine, te strange in brate si iti spune ca totul va fi bine. Si mai mult ca sigur nu e vorba de co-dependenta.  E vorba doar de ...love. Nu sunt eu prea romantica, dar cand e vorba de a spune ce e mai important pe lume, spun sigur si clar: dragostea. Am descoperit nu demult o melodie a regretatei Madalina Manole. Ii stiam cateva cantece, dar asta mi-a scapat. Si m-a cucerit...in special prin versuri. Probabil multi o stiu, Jucatorul de iubiri se numeste. E plina de acel ceva, ceva ce lipseste in ziua de azi. Dincolo de suferinta si melancolia din versuri, gasesc ca e o piesa foarte sensibila si plina de intelesuri. In special pentru cei care iubesc sau au iubit macar o data printre nebuniile acestei vieti. 
  Revenind la ale noastre, panarama continua. In tara e dezastru, e un fel de bomba ce sta sa explodeze. Au iesit si profii in strada si studentii. Din cate stiu eu, cele mai mari nenorociri le fac studentii. Ei sunt cel mai sensibil capitol din societate. Sunt tineri, sunt plini de avant si de exuberanta. Asa ca pot usor degenera in chestii rele. Sau bune daca e sa fiu sincera:)) 
  Dar pana la urmatoarea revolutie zic: let there be love! 

joi, 14 octombrie 2010

Ei, cum sa nu iti bagi ...?

Ultimele noutati: incerc sa ma angajez. Da... Chiar e un sport extrem, asa cum ma asteptam... Am primit ceva ponturi daca pot sa le zic asa, primul la un call center. Cred ca norocul a facut sa nu ma angajez acolo, desi am fost la interviu... Toata treaba era in engleza, trebuia sa suni la diversi clienti si sa vorbesti cu ei, sa ii intrebi diverse treburi etc. Pana aici simplu si frumos. Salar de minim 300 de euro (!) cu posibilitati de avansare la capitolul bonusuri. La interviu am stat de vorba cu un tip, care cand mi-a vazut Cv-ul, a zis " you know, I don`t give a fuck about the diplomas". Hmmm, mi-am zis, ia uite si asta ce destept e... Am continuat interviul, desi deja aveam o greata enorma. Tot se lega de faptul ca nu il intereseaza cata scoala am, doar sa fac treaba. In final am plecat a zis ca ma suna. Intre timp, am aflat ca acel call center nu e decat sediul unui bordel, ca sa zic pe romaneste. Un loc in care se angajeaza numai tineri pana in 25 de ani, probabil ca sa reziste la consumul de droguri si la orgiile ce se desfasoara acolo, adica in timpul liber, pardon! Am luat foc, bineinteles, mi-am zis ca de aia nu il interesa pe ala scoala mea:)) ha, ha! ce mizerie de tara! Pana unde poate poate merge nesimtirea, tupeul ordinar si  mai ales ipocrizia?!?!  Adica nu contau diplomele mele, dar conta sa pot sa le fac lor bani si sa ma distrez cu ei pe la petreceri . 
Trecand peste asta, bineinteles ca nu aveam de gand sa ma mai duc acolo, am aflat de alt pont. La un centru pentru persoane cu dizabilitati. Toate bune, ca era pe postul meu, de psihopedagog. Am zis sa imi fac dosarul si sa ma duc sa il depun, sa fiu si eu in grafic pentru concurs. Ma duc elegant la serviciul de caziere judiciare si cand colo : greva! Greva? Da...aia de la finante nu muncesc ca nu-s multumiti de Guvern. Iaca na... Adica eu marti am aflat de treaba asta, azi, joi, ma duc sa scot cazierul ca stiam ca mi-l da pe loc, si iaca treaba. Normal, nu se stie cand termina aia de protestat, eu maine trebuia sa depun dosarul. Acum stau si ma uit in sus, si ma intreb cine e de vina? Nici nu mai vreau sa ma gandesc, nu mai am chef de nimic. Astept sa isi revina aia, poate pana luni am si eu noroc sa depun un rahat de dosar pentru o mizerie de post. 
Si uite asa am ajuns sa ma intreb: sunt eu dementa ca ma zbat sa mai fac ceva aici sau sunt aia dementi ca si-au pus bine in gand sa ne alunge cu orice pret? Oricare ar fi raspunsul, un lucru e cert: incet, dar sigur, iti piere cheful de orice. 
Multumesc din inima scumpa patrie pentru tot ! 
ps: Mai am de asteptat 2 saptamani raspuns de la firma canadiana sa vad ce urmeaza in procesul de emigrare. Atat a mai ramas...