Inca o zi

A mai ramas o zi pana ajung la Bucuresti sa vedem despre ce vorba la biroul lor minunat. M-am tot uitat pe net, am zis sa mai caut una, alta,sa verific daca e teapa sau nu. Pana acum am observat ca e ok. Am un pic de emotii pentru luni, dar calatoria cu trenul ma incanta. Mereu mi-a placut sa merg cu trenul, nu stiu de ce. Ma relaxeaza si tot timpul trenul m-a dus in locuri faine. 
Mai am de completat un formular... Totul pare simplu, usor de aplicat...Parca as visa... 
Va trebui sa mai am un pic de rabdare si sa iau totul cu calm si realism. 
Si poate... Canada here I come! ha!

Si asa incepe "distractia"

Sa trecem si la lucruri un pic mai vesele, daca le pot spune asa.  Acum o  luna si jumatate am trimis un formular pentru emigrare in Canada. Bineinteles ca nu ma asteptam la vreun raspuns miraculos. Nu stiu de ce, dar in ultima  vreme mi-a cam pierit optimismul. Fix de ziua mea insa, pe la ora 18, cand m-am decis sa deschid mailul pentru ultima data in acea zi, am gasit ceva miraculos de-a dreptul. Un raspuns de la emigrari. Ha! Ce treaba, mi-am zis in gand. Imi spuneau ca mi-a fost selectata cererea si ca ma asteapta pe 30 august la Bucuresti pentru a continua procedurile in vederea obtinerii vizei. Mai sa fie! Uite ca a inceput sa incolteasca o mica si umila speranta si in inima mea. O speranta ca poate voi avea sansa sa realizez ceva frumos in viata asta. Viata care mi-ar fi placut sa o fi trait aici, in scumpa mea tara... Dar...se pare ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Bun. Pana aici toate bune. Am dat alarma in casa, am zis ca imi trebuie bani si ca plec la Bucuresti. In prima faza mi-au cerut 550 de dolari canadieni, un formular tip de completat si 8 poze recente. Zis si facut. Numai ca imi expirase pe 20 buletinul si ... vai! ce coada era la Evidenta populatiei! Si in plus, dureaza 30 de zile pana il elibereaza... M-a cuprins panica cu gandul la ziua de 30 cand mie imi trebuie buletinul! Pana la urma am rezolvat si cu asta. Acum astept cu nerabdare sa ajung la biroul alora de la Bucuresti sa vad ce imi spun si ce urmeaza. Mai ales, ce urmeaza! De acum incepe distractia cu umblatul, cu statul la cozi, cu nervii de rigoare si cu stresul aferent. Poate insa o sa fie cu folos toate astea si la anul pe vremea asta o sa stau la plaja la ocean. ha ha!  Stii cu vrabia care viseaza malai nu? 
Nu imi permit insa sa imi pierd speranta, care si asa cu greu am redobandit-o. Multumesc draga tara ca ma alungi. Multumesc si pentru ca m-ai invatat atatea. O sa iti trimit o vedere pentru asta. 

Contra patria

Pacat ca... Nu e nimeni care sa ne lase sa traim in pace aici!
Mai devreme am spus in cateva cuvinte cat de mult imi place aici si de ce... Pe scurt, ca nu are sens sa scriu poezii pentru Romania.
Asa... Aici insa nu suntem lasati in pace, sa reusim sa crestem, sa reusim sa realizam ceva. Am zis ca induram, 1 an, 2, 10, 20 ! Am ajuns sa induram chiar 20. Am zis, poate, poate s-a schimba ceva... Si acum privim cum ne-am intors de unde am plecat. Suntem in acelasi loc, daca nu mai rau, de unde candva trageam sperante ca ne vom ridica...Ca tara, ca popor... 
Nu cred ca cineva se plange cand spune ca asa nu se mai poate si ca ceva trebuie facut... Ce putem sa facem cand nu avem de partea noastra pe nimeni... Nici macar noi intre noi nu ne mai ajutam, ne dam in cap unii la altii, furam , batem, mintim , inselam etc. Nu mai avem nici macar unitate sau macar un minim de patriotism... Cine ma aude zice ca fac propaganda... Dar nu fac decat sa sufar... Sa mor incet, incet vazand ca ...ne alunga! Da... asta e si ideea acestui blog. Sa imi spun parerea cu privire la modul in care aceasta conducere, a acestei tari, a ajuns sa isi fugareasca oamenii. 
Candva eram de parere ca doar lasii pleaca... Ii judecam si ma gandeam cat de slabi sunt cei ce parasesc locul in care s-au nascut, au crescut si au iubit pentru prima data...Acum insa stiu ce simt acei oameni care au ales plecarea... Acum inteleg cand ajunge cutitul la os, cand iti vine sa urli ca nimeni nu te ia in seama, cand tu ai facut tot ce ai putut sa fie bine. Sa fie patriotismul o scuza pentru cei ce aleg sa ramana sau ei pur si simplu " se descurca" altfel? Pile, relatii etc... Nici nu vreau sa ma mai gandesc cate se mai fac... Nici nu vreau sa condamn pe cei ce apeleaza la astfel de mijloace...pana la urma, fiecare cum poate... Dar cu noi, restul, cum ramane? Cu cei care am invatat ceva, care am vrut sa facem aici o cariera pe buna dreptate si nu impinsi de la spate? Cum ramane cu cei ce tinem cu adevarat la aceasta tara?... Noi unde sa fugim, unde sa ne ascundem si cui sa spunem ce avem pe suflet?

Pro Patria

Poate suna putin comunist " patria", dar cu totii am prins mai mult sau mai putin din acea perioada... Asa ca voi folosi patria si nu tara. Imi place mai mult, suna mai real. Traiesc aici de 24 de ani. In tot timpul asta pot spune ca am avut parte mai mult de chestii bune, decat de rele... Am reusit sa ma bucur de tot ce mi-a fost oferit... Asta pana nu demult... Dar ajung si acolo... 
Romania e locul nostru, fie ca mergem in vacante peste mari si tari, fie ca traim peste oceane. Vrem, nu vrem, asta e. Cui ii place bine, cui nu, tot bine. Mie imi place. Imi place Romania nu doar pentru ca are paduri frumoase si verzi, mare neagra si cu valuri inalte, imi place pentru ca aici am invatat sa merg, sa vorbesc... Aici am invatat sa privesc oamenii in ochi si sa le spun ce vreau si ce simt... Aici am invatat sa iubesc. Asta e cel mai mare merit, daca ii pot spune asa, al acestui loc... Poate daca traim in alta tara, nu stiam sa iubesc asa frumos, asa intens, asa curat. Aici insa am reusit sa primesc aceasta calitate. Imi mai place Romania pentru ca m-a invatat carte. M-a ajutat sa ma dezvolt ca om, poate nu financiar, dar cu siguranta intelectual, moral si afectiv. Cine stie cum eram daca traiam in alte parti... 
da...Iubesc locul asta nu pentru ceea ce e, ci pentru ceea ce ma face sa simt cand sunt aici.... 
I love you Romania...
Pacat ca...