Ei, cum sa nu iti bagi ...?

Ultimele noutati: incerc sa ma angajez. Da... Chiar e un sport extrem, asa cum ma asteptam... Am primit ceva ponturi daca pot sa le zic asa, primul la un call center. Cred ca norocul a facut sa nu ma angajez acolo, desi am fost la interviu... Toata treaba era in engleza, trebuia sa suni la diversi clienti si sa vorbesti cu ei, sa ii intrebi diverse treburi etc. Pana aici simplu si frumos. Salar de minim 300 de euro (!) cu posibilitati de avansare la capitolul bonusuri. La interviu am stat de vorba cu un tip, care cand mi-a vazut Cv-ul, a zis " you know, I don`t give a fuck about the diplomas". Hmmm, mi-am zis, ia uite si asta ce destept e... Am continuat interviul, desi deja aveam o greata enorma. Tot se lega de faptul ca nu il intereseaza cata scoala am, doar sa fac treaba. In final am plecat a zis ca ma suna. Intre timp, am aflat ca acel call center nu e decat sediul unui bordel, ca sa zic pe romaneste. Un loc in care se angajeaza numai tineri pana in 25 de ani, probabil ca sa reziste la consumul de droguri si la orgiile ce se desfasoara acolo, adica in timpul liber, pardon! Am luat foc, bineinteles, mi-am zis ca de aia nu il interesa pe ala scoala mea:)) ha, ha! ce mizerie de tara! Pana unde poate poate merge nesimtirea, tupeul ordinar si  mai ales ipocrizia?!?!  Adica nu contau diplomele mele, dar conta sa pot sa le fac lor bani si sa ma distrez cu ei pe la petreceri . 
Trecand peste asta, bineinteles ca nu aveam de gand sa ma mai duc acolo, am aflat de alt pont. La un centru pentru persoane cu dizabilitati. Toate bune, ca era pe postul meu, de psihopedagog. Am zis sa imi fac dosarul si sa ma duc sa il depun, sa fiu si eu in grafic pentru concurs. Ma duc elegant la serviciul de caziere judiciare si cand colo : greva! Greva? Da...aia de la finante nu muncesc ca nu-s multumiti de Guvern. Iaca na... Adica eu marti am aflat de treaba asta, azi, joi, ma duc sa scot cazierul ca stiam ca mi-l da pe loc, si iaca treaba. Normal, nu se stie cand termina aia de protestat, eu maine trebuia sa depun dosarul. Acum stau si ma uit in sus, si ma intreb cine e de vina? Nici nu mai vreau sa ma gandesc, nu mai am chef de nimic. Astept sa isi revina aia, poate pana luni am si eu noroc sa depun un rahat de dosar pentru o mizerie de post. 
Si uite asa am ajuns sa ma intreb: sunt eu dementa ca ma zbat sa mai fac ceva aici sau sunt aia dementi ca si-au pus bine in gand sa ne alunge cu orice pret? Oricare ar fi raspunsul, un lucru e cert: incet, dar sigur, iti piere cheful de orice. 
Multumesc din inima scumpa patrie pentru tot ! 
ps: Mai am de asteptat 2 saptamani raspuns de la firma canadiana sa vad ce urmeaza in procesul de emigrare. Atat a mai ramas...  

Just a dream?

E o dimineata prea bestiala de toamna... De vreo saptamana incoace e cald si frumos, mai frumos decat vara as zice. Soare, un pic de nori albi, pufosi, un pic de frunze cazute. Numai in parc as sta...
Cand ma trezesc dimineata si vad atata soare si asa frumusete zic ca Romania is my country! Unde s-ar mai vedea asa frumos totul? Si parca deodata dispare tot raul... Si privesc in sus si vad ca nu e chiar asa nasol cum pare...Ma tot gandesc ca plecarea de aici e asa ciudata... Aici inteleg totul dintr-o privire... Tare as vrea sa fie numai un vis urat totul si sa ma trezesc si sa fie misto si in tara mea...
Dar ceva ma zgarie pe creier cand deschid tv-ul. A, da... Sunt tipetele de foame ale romanilor! la propriu... Vad o femeie cum se intinde pe jos in fata Guvernului si se zbate ca un peste pe uscat, urlandu-si saracia... vad cum mii de politisti flutura catusele in aer amenintand Guvernul... Vad pensionari care plang ca nu le ajung 400 de lei pentru a supravietui... Si mai vad copii care nu iau bacu-ul, pentru ca parintii, din cauza saraciei, au plecat la  munca in Italia si au uitat de ei... Apoi ma uit la ei, la guvernanti, care spun ca saracia e numai la tv, ca in realitate nu e asa rau... Si apoi zic: just a dream? Nu...Din pacate e pe bune... Indemnul conducatorilor e mereu acelasi pe toate canalele tv: plecati daca nu va convine! Si eu ma intreb: plec pentru ca asa vreau eu sau pentru ca ma fugareste toata treaba asta? Asta e o intrebare foarte buna...Si pe cat de buna, pe atat de grea... De ce trebuie sa fugim de aici? De ce nu ne lasa sa traim unde vrem si cum vrem si cu cine vrem? Retoric... 
Probabil ca nu voi afla raspunsul la toate astea... Un lucru e cert: Increderea se pierde o singura data... O singura data mi-am pierdut increderea in tara asta ... Si nu in ea, cat in ceea ce se intampla in ea... Daca o sa o pot recupera vreodata, s-a vedea. Cert e ca mi se rupe inima, incet dar sigur, zi de zi, ora de ora... Munca si vietile celor care au vrut o tara unita s-au dus dracului... Imi mai ramane sa zic: Unde esti tu Tepes Doamne? Cred ca nici tu nu mai vrei sa vezi in ce s-a transformat frumusetea asta de tara... 
Asa ca intreb pentru ultima data: it's just a dream, Base? Sau chiar ne alungi pe toti de aici?!
 

A venit toamna

A venit frigul... Ploua, bate vantul, vreme de stat in casa. Dar nu degeaba... Am descoperit, desi cam tarziu, un serial super tare: Lie to me. Imi tot spunea lumea despre el, dar nu imi gaseam timp sa il urmaresc. Acum stau toata ziua si ma uit la el :) E chiar fain, il recomand tutror celor care au idee cat de cat despre body language. Eu o iau ca pe o imbunatatire a abilitatilor pe care deja le am, pentru ca nu e prima data cand aud sau vad chestii din astea. Am luat chiar si notite:D...
By the way, cu franceza e jale. Ma chinui destul de mult cu pronuntia, desi profa mi-a zis ca sunt la nivel mediu . Wow...mediu.Oricum ma straduiesc...Acum imi doresc mai mult ca niciodata sa plec de aici ... Motive? Destule... majoritatea legate de bani. C`est la vie... 

Si veni, si trecu si ziua aia...

Am fost la Bucuresti, am dat interviul, l-am luat. Asta asa, pe scurt... Pe larg, am vizitat orasul meu de suflet. Cum am pasit in el, deja parca eram acasa. Nu stiu de ce, nu vreau sa zic mai bine, ca stiu de ce, dar mereu a fost fain la Bucuresti. Mi-a placut tot, incepand cu strazi, oameni si terminand cu parcuri, metrou si altele ce am vizitat pe acolo.
In concluzie, ca asta-seara nu am forta de povestit, plec mai departe cu interviul vietii pentru Canada. Yes! Yes man :D 

Inca o zi

A mai ramas o zi pana ajung la Bucuresti sa vedem despre ce vorba la biroul lor minunat. M-am tot uitat pe net, am zis sa mai caut una, alta,sa verific daca e teapa sau nu. Pana acum am observat ca e ok. Am un pic de emotii pentru luni, dar calatoria cu trenul ma incanta. Mereu mi-a placut sa merg cu trenul, nu stiu de ce. Ma relaxeaza si tot timpul trenul m-a dus in locuri faine. 
Mai am de completat un formular... Totul pare simplu, usor de aplicat...Parca as visa... 
Va trebui sa mai am un pic de rabdare si sa iau totul cu calm si realism. 
Si poate... Canada here I come! ha!

Si asa incepe "distractia"

Sa trecem si la lucruri un pic mai vesele, daca le pot spune asa.  Acum o  luna si jumatate am trimis un formular pentru emigrare in Canada. Bineinteles ca nu ma asteptam la vreun raspuns miraculos. Nu stiu de ce, dar in ultima  vreme mi-a cam pierit optimismul. Fix de ziua mea insa, pe la ora 18, cand m-am decis sa deschid mailul pentru ultima data in acea zi, am gasit ceva miraculos de-a dreptul. Un raspuns de la emigrari. Ha! Ce treaba, mi-am zis in gand. Imi spuneau ca mi-a fost selectata cererea si ca ma asteapta pe 30 august la Bucuresti pentru a continua procedurile in vederea obtinerii vizei. Mai sa fie! Uite ca a inceput sa incolteasca o mica si umila speranta si in inima mea. O speranta ca poate voi avea sansa sa realizez ceva frumos in viata asta. Viata care mi-ar fi placut sa o fi trait aici, in scumpa mea tara... Dar...se pare ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Bun. Pana aici toate bune. Am dat alarma in casa, am zis ca imi trebuie bani si ca plec la Bucuresti. In prima faza mi-au cerut 550 de dolari canadieni, un formular tip de completat si 8 poze recente. Zis si facut. Numai ca imi expirase pe 20 buletinul si ... vai! ce coada era la Evidenta populatiei! Si in plus, dureaza 30 de zile pana il elibereaza... M-a cuprins panica cu gandul la ziua de 30 cand mie imi trebuie buletinul! Pana la urma am rezolvat si cu asta. Acum astept cu nerabdare sa ajung la biroul alora de la Bucuresti sa vad ce imi spun si ce urmeaza. Mai ales, ce urmeaza! De acum incepe distractia cu umblatul, cu statul la cozi, cu nervii de rigoare si cu stresul aferent. Poate insa o sa fie cu folos toate astea si la anul pe vremea asta o sa stau la plaja la ocean. ha ha!  Stii cu vrabia care viseaza malai nu? 
Nu imi permit insa sa imi pierd speranta, care si asa cu greu am redobandit-o. Multumesc draga tara ca ma alungi. Multumesc si pentru ca m-ai invatat atatea. O sa iti trimit o vedere pentru asta. 

Contra patria

Pacat ca... Nu e nimeni care sa ne lase sa traim in pace aici!
Mai devreme am spus in cateva cuvinte cat de mult imi place aici si de ce... Pe scurt, ca nu are sens sa scriu poezii pentru Romania.
Asa... Aici insa nu suntem lasati in pace, sa reusim sa crestem, sa reusim sa realizam ceva. Am zis ca induram, 1 an, 2, 10, 20 ! Am ajuns sa induram chiar 20. Am zis, poate, poate s-a schimba ceva... Si acum privim cum ne-am intors de unde am plecat. Suntem in acelasi loc, daca nu mai rau, de unde candva trageam sperante ca ne vom ridica...Ca tara, ca popor... 
Nu cred ca cineva se plange cand spune ca asa nu se mai poate si ca ceva trebuie facut... Ce putem sa facem cand nu avem de partea noastra pe nimeni... Nici macar noi intre noi nu ne mai ajutam, ne dam in cap unii la altii, furam , batem, mintim , inselam etc. Nu mai avem nici macar unitate sau macar un minim de patriotism... Cine ma aude zice ca fac propaganda... Dar nu fac decat sa sufar... Sa mor incet, incet vazand ca ...ne alunga! Da... asta e si ideea acestui blog. Sa imi spun parerea cu privire la modul in care aceasta conducere, a acestei tari, a ajuns sa isi fugareasca oamenii. 
Candva eram de parere ca doar lasii pleaca... Ii judecam si ma gandeam cat de slabi sunt cei ce parasesc locul in care s-au nascut, au crescut si au iubit pentru prima data...Acum insa stiu ce simt acei oameni care au ales plecarea... Acum inteleg cand ajunge cutitul la os, cand iti vine sa urli ca nimeni nu te ia in seama, cand tu ai facut tot ce ai putut sa fie bine. Sa fie patriotismul o scuza pentru cei ce aleg sa ramana sau ei pur si simplu " se descurca" altfel? Pile, relatii etc... Nici nu vreau sa ma mai gandesc cate se mai fac... Nici nu vreau sa condamn pe cei ce apeleaza la astfel de mijloace...pana la urma, fiecare cum poate... Dar cu noi, restul, cum ramane? Cu cei care am invatat ceva, care am vrut sa facem aici o cariera pe buna dreptate si nu impinsi de la spate? Cum ramane cu cei ce tinem cu adevarat la aceasta tara?... Noi unde sa fugim, unde sa ne ascundem si cui sa spunem ce avem pe suflet?